Octombrie, cer luminat doar de stele
stăpân nemilos al inimii mele
cobori din gândurile tale nepătrunse,
umbre din trecutu-ți, alene...
E rece afară, în frumusețea ta ciudată
ființe de ceară străbat strada murdară
e plin de castane pe aleea cea rece
e plin văzduhul umed de frunze,
îl simt cum iar trece...
și vântul suflă trist, ne cântă, tu nu știi...
același rece cânt, cu agonie îmbibat.
Octombrie, nelegiuit stăpân al timpului
faci zi din noapte și noapte din zi,
alungi și păsări, și soare și flori,
ești trist și-ngândurat, sinistru necuprins
mai rece, mai cu dor, mai greu
cu frigu-mbrățișat mereu, aievea
în serile cu ploi mai grele și amare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu