Gânduri II

Mi-e trupul prea obosit pentru a merge,
Mi-e mintea prea-nghețată
pentru a mă mai gândi la tine,
Pieptul mă doare pentru că inima plânge,
suspină, se zbate și luptă...îi este greu..

Mi-a dispărut lumina din ochi,
mi s-a scurs culoarea din ei și acum sunt goi...
Mai curge o lacrimă sau poate două
pe față uscată de dor, de tristețe, de timp...

Mi-e corpul rece ca  un mormânt gol,
sunt ca trupul mortului ce a plecat din el,
ca o fantomă ce încă hoinărește pe pământ,
un suflet fără liniște, fără curaj,
un trup ruginit cu ochi de sticlă,
cu chip palid plin de lacrimi ce tot curg...

Este o lume nebună ce mă face să țip,
sunt blocată în ea și nu pot să respir,
vreau să evadez, dar nu pot să renunț
la tot ce e în ea..la tot...și la nimic..

Gânduri I

Gândurile îmi zboară departe
prin locuri necunoscute și uitate de toți,
prin văgăune întunecate și sinistre
în locuri unde dor eu pot privi și pătrunde...
Amintirile îmi zboară prin fața ochilor
ca un stol de păsări speriate de o furtună devastatoare
și îmi întunecă vederea și gândirea,
mă cufundă în melancolie, în abis...

Bucurie.
Tristețe.
Regrete.

Ce sunt toate acestea fără cuvinte?
Ce sunt toate acestea fără oameni?
Nimic și totuși mai mult decât îți poți imagina...

Sunt un căutător de suflete frumoase,
sunt un căutător de fericire și tandrețe
dar totuși sunt un om...
nu sunt nemuritor și de neînvins
sunt fragil la fel ca un fluture...
am nevoie de polenul numit viață
pentru a putea zbura mai departe,
am nevoie de stolul meu de fluturi
care să-l numesc familie și care să mă iubească
am nevoie de toate câte există.
Nu pot primi doar jumătăți de măsură
pentru că nu mă pot sătura doar cu atât,
vreau totul și totuși nu obțin decât puțin,
dar lupt... mereu lupt până la capăt,
pentru că știu că voi reuși,
mereu fac asta și obțin ce vreau.
Îmi îndeplinesc visele și totuși...
totuși vreau mai mult..mult mai mult..