Departe de tine

Sunt aici sau poate
am plecat departe,
departe de lumea asta crudă
și nedreaptă,
departe de tine, de noi, de voi,
de nimic...oare?

Mi-aș dori să pot zbura
liberă, sus, sus de tot
să simt vântul cum mă poartă
tot mai departe, spre nimic
să ating norii și să culeg,
să culeg stele cu mâinile albe și reci
să uit de tristețea ce mă macină zi de zi,
să scap de miile de minciuni
pe care le cred cu ușurință,
pentru că toată lumea minte,
doar acesta e singurul adevăr.

Este ciudat?
Sunt aici, la doar câțiva metrii
distanță de tine,
dar totuși te simt atât de departe
de mine, de lume
mi-e frica de tot și totuși
nu mi-e frică de nimic,
mi-e frică să nu te depărtezi
mai mult de mine...
și să nu te mai pot privi,
să nu îmi mai pot reveni.

Mi-aș dori să deschizi larg ochii
și să vezi oportunitățile,
să vezi cât de mult țin la tine
și că vreau să fii fericit.

Aș vrea să te văd zâmbind
mereu și oriunde,
aș vrea să știu că zâmbești
din cauza mea, doar a mea,
Lasă-mă să te îmbrățișez strâns
și să nu îți mai dau drumul,
lasă-mă să îți ofer fericire
și iubire nemuritoare,
crezi că e posibil așa ceva, dragul meu drag?
Da, da...doar vise divine și dulci,
tu ești demonul din visul meu
sau ești un înger, nu,
ești demonul ce nu mă lasă să adorm
și mă neliniștește....

Mi-e greu să te am aproape
și departe în același timp,
mi-e greu să îți vorbesc
și să te privesc,
de ce?
Nu ești decât un om
într-o lume imensă,
o ființă neînsemnată
într-o mare de oameni,
un fir de nisip purtat de vând
pe o plajă mare și pustie,
o picătură de apă
într-un imens ocean de lacrimi.
Ești o parte din inima mea
sau ești nimic, nu știu...
Încerc să îmi dau seama
dacă mai are rost....

Tu ce crezi, dragul meu?
Ce pot face?
Pot să ajung la capătul lumii
pentru a scăpa de tine?
Nu, nu pot... mi-ar fi dor de tine
și de mine,
mi-ar fi dor de inima mea
care ar rămâne la tine.
Ai putea avea grijă de ea
dacă eu aș pleca?

Dar mă depărtez de tine
cu fiecare minut, cu fiecare secundă.
mă depărtez și simt cum respirația
mi se oprește....
tu ești cel care mă ajută să respir.
Nu vreau să ai grijă de mine,
vreau doar să mă îmbrățișezi,
să nu îmi dai drumul,
să nu mă lași să plec,
să îmi lași inima să se adăpostească
lângă a ta....
Poți să o faci, pentru mine?

Pierdere

Vântul adie și suflă tristețe,
Curg râuri de lacrimi spre miezul dimineții
Lumina pâlpâie în camera goală
Tu ești plecat, singurătatea începe să doară.

Chip de marmură și privire de stele
Încerc să te scot din gândurile mele
Ochi de smarald înecați în oceane
Ochi pentru care vărs lacrimi amare.

Te îndrepți din nou spre lumi efemere
Eu mă cufund în tristețe și pierd din putere.
Sufletul îmi piere și inima te cere,
Singurătate străină și plină de durere.

Tu ai plecat, iubite, izvor de frumusețe,
Mi-e dor de tine și de noi, tristețe,
Chip de pământ cu ochi de mort,
Te-am pierdut acum, dar în suflet te port.

În zadar

Privesc la ce a fost odată,
Privesc la lume și la flori
Caut în zarea-ndepărtată
Lumina stinsului decor.

O urmă de durere dulce
Alungă fericirea mea
Caută-n brațele mărunte,
Dulce îmbrățișarea ta.

Mi-e dor de ochii tăi albaștrii,
Și de căldura lor de jar.
Mi-e dor de rarele-ți cuvinte,
De vocea ta ce-mi dă fiori.

Mi-e rece fără tine, fericire
Și sufletu-mi se zbate ne-ncetat
Mă pierd ușor în negura vieții
Dar mai aștept, tot mai aștept.
                           E în zadar.