Amurgul tristeții

Amurg cufundat în tristețe nebună,
Suflete haine se îndreaptă spre lună,
Afară e frig și începe să tune,
Lumea se luptă cu ființe nebune.

Amurg cufundat în tristețe nebună.

E liniște pe stradă și norii iar plâng,
Ființe ciudate ce au singur gând,
Urcă ușor pe scări, din mormânt
Și cântă împreună un singur cânt.

E liniște pe stradă și norii iar plâng.

E vreme ciudată aici, pe pământ,
E liniște stranie ca în mormânt,
El caută-n zadar un suflet pierdut
Și o iubire ce de mult a trecut.

E vreme ciudată aici, pe pământ.

Noaptea se lasă, regina nebună,
Luna răsare din norii de spumă,
Revarsă spre el raze de fum,
Spre sufletul lui ce acum este scrum.

Noaptea se lasă, regină nebună.

Înger îndurerat

Chip de înger sculptat din durere
părul i se revărsa pe umeri
ca o mare de tristețe,
buzele îi erau roșii,
pătate de sânge și de lacrimile grele.

Zboară ușor cu aripi rănite
veșmintele-i albe-s pătate de vise,
ca sânge ce curge din firave mâini,
sânge ce frânge mii de minuni.
Răsare ușor din norii cenușii
plutește prin aer ca o frunză de nuc
coboară ușor și vine pe pământul rece
pășește cu reținere pe țărâna umedă și neagră
și privește ci regret la tot ce o-nconjoară.

Mii de oameni, mii de lucruri,
mii de amintiri și mii de fapte.

Durere. Regret. Tristețe. Melancolie.

Îngerul merge fără oprire și lovește
oameni nebuni într-o lume nebună,
rănile i se adâncesc cu fiecare atingere,
sângele din vene i se scurge mai tare pe brate,
chipul i se mutilează de durere,
continuă să meargă și nu se oprește.

Este zdrobită, abia se mai mișcă,
este zdrobită de oameni, de viața dură,
de iubire și de ură, de fericire și tristețe,
de priviri, de atingeri, de sentimente,
de tot ce o înconjoară,
se stinge sub miile de priviri ce nu o ajută,
sub miile de tălpi ce o calcă fără să o observe,
distrusă de ceea ce iubea odată atât de mult,
distrusă de viață.

Eden

Încerc să-mi scot din minte chipul tău,

mi-e greu și știu
că ce se-întâmplă nu e bine,

îmi ești prea drag, nu știu de ce, 

Ce mi-ai făcut? Ce e cu mine?

Visez? Nu. Ești lângă mine?

Sunt derutată și nu știu ce fac,

mă comport ciudat
și totul ți se datorează ție.

Îmi ești aproape,
dar totuși prea departe.

Nu pot scăpa
de ochii tăi, de chipul tău, de tine,

ești umbra ce mă urmărește
pretutindeni,

ești demonul ce nu mă lasă să adorm.

Vreau să te strâng în brațe,

să nu te mai las să pleci niciodată,

să fii mereu lângă mine
și să ai grijă de mine, de inima mea,

ți-o dau ție, ia-o pe toată,
dar ai grijă să nu o zdrobești

e fragilă, la fel ca o floare,
un mac însângerat și dulce.

Nu vreau nimic mai mult, te vreau pe tine,

îmi vreau din nou fericire pierdută.

Nu mă pot opri din tremurat,
mi-e frig, te vreau lângă mine,

îți vreau brațele în jurul meu
pentru a mă încălzi,

vreau să-mi așez capul pe pieptul tău,

să îți ascult bătăile inimii,
să fie cântecul care mă adoarme.

Mă atrage totul la tine
și cred că îmi pierd mințile.
Zâmbetul tău, părul tău,
mirosul tău, mâinile tale, totul,

iar când îți privesc ochii tăi cei frumoși
de care m-am îndrăgostit,

e ca și cum privesc cerul înstelat
sau un răsărit pe mare.

Vreau să mă ții de mână mereu,

să alergăm împreună prin ploaie și prin vânt,

să mă strângi în brațe până rămân fără aer,

dar să știu că ești lângă mine.

Să fim unul lângă altul tot timpul,

să privim mereu înainte,
fără să întoarcem capul spre trecut,

să fim doar noi doi, tu și eu,
să nu ne pese de nimeni și nimic,

fiindcă viața este scurtă
și trebuie să ne bucurăm de ea.

Să trecem împreună peste bune și rele,
să ne susținem și să fim alături unul altuia,
să fim aici, prieteni, frați și rude,
căci viața nu e-n infinit.