O, inimă tu nu ai milă deloc,
mă faci să-mi fie dor, să râd, să plâng..
aduni în tine amintiri încurcate, ciudate,
faci sufletul sa tresară la fiecare bătaie
fie ea înceată sau tare...
Tu inima, un abis nesfarșit de amintiri,
de oameni, de sentimente, de dor.
O, mare îți e inima, inimă!
Ai în tine o imensitate de spații neexplorate,
reci și umede, calde și-ntunecate...
O, inimă, curge atât amar prin tine,
atâta tristețe și fericire și durere,
și totuși încă mai reziști,
încă mai poți să bați și să te bucuri,
să plângi de dor, de frică, de singurătate.
Încă mă ajuți să trăiesc,
și să te răsplătesc cu amintiri și sentimente.
O,tu inimă păgână și rece,
ai făcut din mine o iarnă interminabilă,
mi-ai transformat trupul în zăpadă
și sufletul, o sufletul, e învelit în gheață,
sunt ninsă toată, pe mâini, pe trup, pe ochi
iar lacrimile sunt izvor de gheață
pe fața palidă și veștedă de ger...
Iarna mă arde, și tu nu faci nimic,
îmi transformi sângele în ger și obosesc,
obosesc să privesc, să mai trăiesc.
o, tu inimă ești singură și plângi
plângi pentru toate și totuși, pentru nimic.
Ești nepăsătoare, de piatră rece și dură
ești a nimănui, o, inimă credulă.
