Acum sau când?

Îmi așez capul pe pernă și e rece
acoperită de zăpadă și îmi îngheață tot,
și cuvintele și trupul și mintea, o tu...

Parcă ai fi aici, dar visez, tu,
ești departe și totuși te simt aproape, aici,
curgi rapid și dureros prin venele mele,
mă infectezi cu căldura ta,
cu durearea dorului tău...

Mi-ai apărut în minte, de curând,
semnai cu sânge pe filele albe
ale unei cărți cu amintiri de mult uitate,
o carte ce e ascunsă adânc, în minte,
departe de lume, departe de tine..
Oare cum ai ajuns la ea?
ești ca un coșmar ce-mi bântuie viața
mi-ai pătruns în toată ființa, ești rece,

Încep să urăsc aerul, apa, lumea
nu știu ce fac, mă pierd în cuvinte
oare le mai știu rosti?
Acum sau când?

Aș vrea să-mi dai drumul iar,
să pot pleca departe, să uit, să trăiesc
simt că mor ușor, ușor...
fiecare respirație mă arde pe dinăuntru
și fiecare pas mă duce mult prea departe...
calc pe nori și mă plimb agale
printre gânduri și amintiri uzate, nebune.

Sunt confuză și nu știu ce să fac,
alerg sau merg, țip sau tac?
eu nu te mai aștept aici, nicicând,
vreau doar să pleci, să pot trăi
dacă nu acum, atunci când?

Acolo?

Sunt tot aici, în loc rece și pustiu,
sinistru, fără lumină, fără aer..
Sunt tot aproape de tine,
mi-e frig și întunericul mă arde,
îmi arde oasele, pielea, inima.
Sunt ca o carapace de melc părăsită,
goală, uitată, pierdută în timp...
Gândurile se împrăștie în minte,
se amestecă cu amintirile,
sunt încâlcite și inima nu le mai suportă.

Adorm cuprinsă de frig,
simt că începe să ningă peste mine,
e rece și plăcut, liniștitor...
visez.
Visez că sunt departe de tot, de tine,
departe de camera rece și întunecată,
departe de singurătate, undeva
unde e lumină și căldură, acolo?

Mă trezesc și simt că mă dezintegrez,
mă părăsesc toate și lumina și căldura,
vreau să uit, să plec din nou acolo,
nu mă lași și mă ții prinsă în lanțuri,
te prinzi si tu de mine cu ele, sunt grele
și îmi sfâșie sufletul și inima;
cad mai adânc în întuneric,
mă strângi mai tare, mă sufoci,
încerc să scap de-acest coșmar,
dar tu nu pleci, rămâi, mereu...

Devii coșmar, din vis frumos
puternic, rece, nemilos,
mă faci să vreau să strig, să plâng,
dar nu mai pot, am obosit, mi-e frig
vreau tu să pleci sau poate eu,
să mă trezesc din acest rece vis,
undeva unde tu nu exiști...
Acolo?

Eu aici, tu acolo...

Stau aici, tot eu tristă și rece
cu brațele rupte și grele, de piatră
și cu picioarele țintuite, la pământ,
aș vreau să fug după tine, să strig,
dar sunt aici, cu rădăcini adânci
și chinuitoare...
Nu mai pot plânge, au secat toate
și lacrimile și cuvintele și inima...
Sunt de rece lemn ud, putred
stau în viscolul rece și mi-aș dori
să pot să mă mișc departe de aici..

O, ce rece e acest vânt ce-mi trece,
alene peste față, peste trup...
E chinuitor și presărat cu zăpadă
și mă arde cu răceala lui adâncă...
Nu știu ce să fac, rămân aici
și plâng cu tristețe de moarte..

Lasă-mă să privesc cerul întunecat,
poți tu oare să îmi dispari din gând,
să pleci de aici, din acest loc ciudat..
vreau doar să fiu singură, acum, aici..
pentru că fără tine mi-e bine, trăiesc.
Îmi face rău fericirea ta nebună,
mă omoară câte puțin cu fiecare zâmbet...

Vreau doar să plâng aici, în liniște,
apoi să țip din adâncul sufletului,
să țip tare, să mă auzi și să pleci,
să mă lași să respir aer curat, singură.
Să mă bucur de zăpadă și de frig,
fără tine și fără fericirea ta sinistră,
Să mă ningă și să râd cu sufletul
eu să fiu aici și tu acolo, pe veci..

Drag străin

Întuneric nepătruns mă înconjoară,

Îmi cuprinde fiecare celulă din corp

Și mă strânge tare, fără să îmi dea drumul...

Mă încălzește și mă înspăimântă.

E rece, dar totuși pot să-i simt căldura

Ca o îmbrățișare ce îmi cuprinde toată ființa...

Seamănă cu îmbrățișarea ta, dragul meu străin

Cu brațele tale ce îmi strângeau trupul ruginit.

Visez...să fii tu oare întunericul meu?

Mă îngrozesc li trupul se cutremura de dor.

Ești atât de aproape și totuși,

depărtarea ta mă chinuie nespus.

O, tu, cavaler alb al întunericului 

Pleci departe li ființa mea îngheață

fără căldura ochilor tăi, acele diamante șlefuite

Ochii tai în care încape tot cuprinsul oceanelor,
în care păstrezi atât mister și emoții..

Mă transform în întuneric, drag străin

Pentru ca tu îmi aduceai lumina în inima..

Acum a început să ningă rece și melancolic

Ninge liniștit peste mine, cu fulgi grei, opaci...

Te-aș ruga ceva, sinistre străine

să-mi încălzești o ultima dată inima,

Să o așezi lângă a ta, acolo în abisul pieptului,

să o ferești de această ninsoare tristă,

și de această lume, de tot și de toate...

Apoi să pleci cu tot cu ea, să nu o lași în urma,

în ninsoare și ger, în tristețe...

Întunericul mă domină,
îmi domină sufletul, mintea, ochii.

Tu te îndepărtezi din ce în ce mai mult
și panica iar mă cuprinde,
Sunt din nou singură, fără tine, dragul meu străin...