Nor cenușiu

Ne privim din părți diferite ale timpului:
tu, din spatele unei fotografii - amintire veche-
cu marginile flendurite de ani, cu culori palide
și eu, eu mai vie aici, după mulți ani
în care tot ți-am privit chiupul calm, în vis,
din spatele tabloului cu iz de dor.

Azi lumina mă găsește cu gândul spre tine
când credeam că te-am lăsat în trecut,
să te legeni alene pe un nor cenușiu,
să-ți cânți versurile pe care poate le-ai scris
în tandem cu ale mele, tu din dor pentru mine,
eu din dor pentru că nu mi te-am văzut niciodată.

Parcă ploaia seamănă cu lacrimile tale,
dar mă întreb, de ce oare plângi?
Oare ai crescut și tu, cu mine odată
și ți-e dor de trecut, cum îmi e și mie?
Oare ți-ai dori să-ți părăsești norul, casa
și să te reverși, în stropi de ploaie, pe pământ?

Poate ai vrea să vii, într-o ultimă plimbare,
dar trupul nu-ți mai este pe pământ,
căci norul cenușiu ți-e închisoare, dar și casă,
iar mărturie singură că ai fost cândva
mi-a rămas doar fotografia mucegăită,
ruginind într-o ramă din lemn de stejar.

Freamăt

Mi-am înecat disperarea versurilor strunite
în agonice mări și oceane umbrite,
umbrite de doruri apuse, de suflete stinse,
umbrite de copaci triști cu crengi adormite,
de lacrimile ce curg pe malurile grele, obosite.

Mi-am ascuns condeiul într-un sicriu gri,
cu capac ferecat de cârlige cu spini,
ferecate cu cleme de plumb argintiu,
ferecate cu sânge din trupul cenușiu,
de vene calde ce freamătă în ființele vii.

Mi-am ascuns cerneala în freamătul norilor,
în tumultul furtunilor ce alungă zgomotul,
alungă gândurile de ceară ruginită,
alungă inima de presiune zdrobită,
de glasurile vechi ce cu agonie strigă.

Dorințe

Ți-aș cânta mereu din ale tale versuri
și ochii ți i-aș șterge de iar ți-ar lăcrima,
dar mă întreb adesea când cerul nu-mi vorbește,
cântarea mea va fi așa cum ai visat?

Ți-aș fredona aievea din versurile mele
și mâna ți-o voi strânge de te vei întrista,
dar mă întreb adesea când cerul nu-mi vorbește,
de vocea mea va fi ce tu ai așteptat?

Ți-aș recita ușor din versuri călătoare
și vocea ți-aș cuprinde de mă vei completa,
dar mă întreb adesea când cerul nu-mi vorbește,
aceste versuri calde vor fi ce ai sperat?

Arome tropicale

Mi-am zis că am găsit alinare în brațe păgâne,
dar inima ce o aud are sunete divine,
ca o harpă cu note sublime,
ca susurul unui izvor ce curge prin templul ce-i ruine...

Mi-am zis că ochii ce-i văd sunt pare spurcate de foc,
dar sunt limpezi ca oceanul revărsat sub nori,
ca o cascadă ce curge lin,
ca o mare cu algele-i verzi risipite în pustiu...

Mi-am zis că acele buze dulci au sărutări otrăvitoare,
dar aroma lor are tentă de fructe tropicale,
ca un mango ce e ars de soare,
ca o rodie ce-și lasă sucul pe ale mele buze solitare.