...într-un vis...

M-am așezat pe un nor rece,
într-un vis întunecat
și tu erai acolo, cu mine
zâmbeam...
dar ai stat puțin și ai dispărut
și parcă te strigam pe tine,
țipam...
te vedeam căzând în noapte,
departe de mine
și simțeam cum nu mai pot să respir
pentru că mă sufoca ceva...
erai tu, depărtarea ta...
respiram prin tine, împreună,
iar acum mă cufund în panică
gâfâi...
Nu te mai zăresc
și acel ceva continuă să mă sufoce...

Mă trezesc palidă și rece
plâng...
iar lacrimile devin izvoare de foc
îmi ard fața și gâtul,
și încerc să îți șoptesc ceva,
dar tu din nou ești de negăsit,
inspir...
și aerul îmi sfâșie plămânii
și tot interiorul meu urlă de durere
în mine se dă o luptă crâncenă
pentru viață,
pentru moarte...

Nimeni nu știe, nici eu
gândesc fără să știu ce gândesc
văd...
dar nu știu ce...
sunt închisă într-o cameră rece
întunecată de umbrele sinistre
ce țipă, ce se zbat,
într-o cameră departe de tine
rece....

...pe jumătate...

Aici, te aștept
cu brațele înghețate
și cu lacrimi
ce izvorăsc necontenit
spre inima rece...

și sper să îmi auzi strigătele

sunt multe și dor

dor din vina ta și a ploii grele

ce cade neîncetat

tot mai rece, mai tristă..

Mă pierd prin stropii incolori

încercând să te găsesc

dar dispari...

e ca și cum aș căuta un vis,

o umbră stranie
pierdută într-o lumină difuză.

eu totuși merg prin frig
pe același drum,
pe aceeași stradă veche, uitată
vin în căutarea ta
mereu
dar îmi ești departe
tot mai departe de suflet și inimă..

dar ne spunem adio, iubite
fără glas
cu inimile sângerânde, confuze
vom fi străini din nou
reci și duri
cu inimile mereu pe jumătate
ucise de dor...

Pierdut

Te întrebi ce poți să faci,
ce poți să spui sau să gândești,
dar ești pierdut, pierdut îmi ești
departe, într-un colț de vis.

Îmi mai apari, din când în când,
răscolești amintiri îngropate,
reci și adânci, cu durere legate,
ascunse adânc în sufletul greu.

Și mă sfâșii bucată cu bucată,
cu gheare reci de piatră neagră
lași răni adânci și dureroase
pe pielea albă, de zăpadă.

Îmi ești străin de dor, de fericire
și mă trezesc că ești plecat
Nu te mai văd aici, pe străzi
căci ai zburat în depărtări, uitat.

Te mai cobori din agonie
și mă mai cauți, fără grai
tu ești tăcut, eu sunt tăcută
căci nu mai cuvinte, grai.

Pleci, iar apari, apari, iar pleci
nu pot să te mai urmăresc
îmi ești nebun de dor și greu
mai reușesc să te găsesc...