Dor de vară...

O umbră rece a amintirilor frumoase

zboară prin fața ochilor mei      

îmi îngheață privirea, inima, tot...

Nu știu să strig, mă sting ușor, ușor,

Mi-e frică și mi-e frig,

mi-e dor de zâmbete, de cuvinte

mi-e dor de vară,

căldura ei ce sufocă totul,

focul ei mereu aprins, dar pașnic

serile cu lună plină, calde,

de tine, vară!

O, septembrie, rece dor!

stingi viața din mine, din toate,

ruginești trupurile palide și frunzele din pomi

ascunzi soarele, căldura,

schimbi viața pe moarte și durere...

                                                                   

                                                                     

                                                                 

Undeva

Tot ce vreau este liniște și puțină pace
Liniște....oare cer prea mult?
Un loc doar al meu, departe de mine,
dar totuși cu mine și cu tine, fără ei.
Undeva unde să mă înconjoare doar gândurile
și cuvintele mele cele fără de înțeles,
undeva doar cu mine...
Poate acolo va fi bine și cald,
fără răutate și fără răni...poate...
va fi odihnă și voi putea zâmbi, fericită...poate...
Tu vei fi cu mine, acolo, cu zâmbete multe
cu fericire, fără tristețe, cu soare, fără nori.
Te voi aștepta, pe un câmp cu flori albe
sau într-o casă micuță într-o zi însorită...

Dacă nu vei fi acolo voi fi tristă
și va fi noapte cu un cer negru, sobru
pătat de mii de stele palide de dor, uscate
va fi tot rece, pustiu, întunecat fără tine...o fericire...
Nu va fi soare sau lună, ci doar un cer negru,
iar lacrimile mele vor oglindi stelele, singure
uitate de lume și ascunse de noapte,
și voi arde de tristețe, dar totuși voi fi fericită
acolo, singură, fără nimic, dar totuși cu totul...
cu gândurile mele, cu amintirile...cu inima...
și când iarna va începe din nou
să cearnă zăpada cea rece și pură
ea îmi va ține cald, da, inima mea
va avea grijă de mine și eu voi avea grijă de ea,
ea va fi doar a mea și nu mă va răni,
mă va încălzi cu iubirea ei pentru viață.

Septembrie, dor...

Mi-e plină ființa de tine, septembrie
de mirosul tău de struguri și de lemn uscat
iar părul meu se transformă în frunze ruginite
purtate de vântul tău rece și nebun.

Frigul tău se adună în mine, septembrie
îmi îngheață glasul și plămânii mă dor de el
iar mâinile îmi tremură și caută cu disperare
o îmbrățișare caldă, de dor nebună...

Mă arde dorul tău cel rece, septembrie
și îmi umple ființa de tristețe și regret,
mă arde durerea ta ruginită și uscată
durerea ce cade ca bruma peste frunze.

Presată sunt de gândurile tale, septembrie
de amintirile otrăvitoare care se ascund în inimă,
acoperite de lacrimi prăfuite și vechi
aranjate pe neștiință și neliniște apăsătoare.

Mă deprimă a ta schimbare, septembrie
mă face să fiu iar un suflet pustiu,
îmbrăcat în nori negrii de ploaie amară
și împodobit cu frunze roșii, ruginii...
O deprimante septembrie!