Intens

Mă adâncesc ușor în ochii reci
Și de la inima uscată și ruginită,
nu reușesc să aud decât bătăi încete,
bătăi reci și aproape inexistente...
Și mi-e frig și cald și cobor în timp ce urc,
într-un labirint ce nu se mai sfârșește.

Sunt prinsă între lumi străine,
într-o cameră a oglinzilor,
înșelătoare, obscură și rece....

Încerc să merg repede, departe
dar picioarele îmi sunt stăpânite de pâmânt,
iar trupul se preschimbă în zăpadă,
devine de gheată, uscat, alb,
iar ochii devin pământ negru și greu,
greu de lacrimi și uscat de dor...

Vag poem

Zăpadă,  vânt,  răceală. ..
Oameni de zăpadă trec pe stradă
Sunt oameni înghețați de vreme
Nu mai zâmbesc și trec prin frig, cu lene...

E frig pe strada mea pustie,
Nu mai sunt păsări și nici flori
E cerul plin de nori siniștrii
E frig la noi doi, fără voi...

Mă legăn greu pe scaunul de lemn,
Mă doare inima și ochii plâng
De inima de gheață suntem legați
Acum, aici, pe vecie doar noi...

E rece greu în case și în noi
Și trupurile reci și înghețate
Cu greu mai cântă, în unison
Un cântec vechi, cu dor,
Pentru singurătate.

”Octombrie”

Frig, ceață și necuprins au venit
cu tine octombrie ruginit...
Ai așezat pe trupurile grele, rugină și dor
și ai pus vântul să treacă peste ele.

E rece, e greu aerul de respirat, e frig...

Ai cuprins pământul cu îmbrățisări înghețate
și ai făcut oamenii să fie goi de vlagă,
să fie tăcuți și să meargă în neștiință,
prin ceață, prin frig, la tine!

Cuprinzi totul, usuci totul, cu frig...

Și plângi, octombrie...
plângi de dor, de singurătate, de frig
plângi pentru tine, pentru ei, totul...
și pentru vara ce ușor s-a scurs.

E greu cu tine, e greu fără noi...

E goliciune peste tot, octombrie
și în copaci, în case și în noi
în trupurile reci și uscate de frig
în ochii umezi, fără lumină.

E un dezacord de note nebună...

O liniște sinistră mai sună în timpane,
doar vândul mai trimite câte un strigăt greu
e frig și ceață rece pe strada cea pustie
te duci și vii, octombrie, lună pustie...