Frânturi din gând

În amurgul rece al vremii trecute
Priveam în zare la amintiri pierdute
Mi-aduc aminte de flori ca de gheață
De lucruri ce îmi dau o falsă speranță.

Privesc spre lună, în noaptea cea rece
visând cu dor la un om ce nu trece,
Cu inima pătată de amintirea grea
a chipului sinistru ce a pleca nu vrea.

Un chip brăzdat de ani, de păcate
Îmi cutreieră singur prin amintiri uitate
Îi simt dorul ieșind din inima uscată
Se revarsă peste a mea, rămâne pătată.

Cânt lumii

Ai uitat de inima mea, iubire?
ți-ai schimbat chipul, te-ai transformat
într-un miraj de mult dispărut
și ai lăsat-o să viseze spre tine...

Pe mine m-ai lăsat aici,
pe pământul rece al iubirii trecute,
în locuri păgâne, păcătoase,
doar cu dorul și o filă de carte.

Ți-ai întins aripile negre peste lume,
ai întunecat cerul, ai furat soarele,
ai lăsat stelele, mai palide și luna,
o, luna, săraca, să-mi plângă dorul.

Ce ți-a făcut lumea, iubire?
de o urăști atât de tare...
Te-a iubit, tu ai iubit-o, dar acum
o distrugi la fiecare suflu al tău.

Te-au trădat mii de inimi, trupuri,
dar reînvii mai frumoasă, mereu
cu dorințe mai arzătoare, mai vii
mereu dornică de necunoscut.

Mai revii din când în când la mine
și îmi lași întipărită pe foaia rece,
cuvinte poleite cu dor, culese din lume,
povești uitate de mulți, știute de tine.

Vezi și simți multe, iubire
ești pierdută într-o lume străină,
fără fericire, fără dreptate, fără adevăr
mereu singură în noaptea rece...

Tu omule..

Firave om,
ți-s mâinile așa de reci
și inima, izvor de remușcări
te zbați
te rogi
te macini, cu fiecare gând, mai tare...

Tu omule, ai uitat ce-i fericire
ești chip plăpând,
desfigurat...
fără un gram de bucurie...
ești fantomatic trup uitat,
pe o hârtie desenat
doar din cărbune,
cu regret, macabru
în neștire ...

Sărmane om, ești fără viață
și totuși umbli pe pământ
ești un mort viu
cu chip de gheață
ce trece prin decor,
un călător...
desfigurat de vânt și ploi.

Ție

Nu ți-am mai scris demult ție, trece
tu înger drag, acolo sus, în seara rece
Azi începe o altă poveste, fără pereche
pe o filă nouă, uităm de cea veche.

Încă mi-e dor, tot nu mai trece,
firave cuvinte ies din mâna cea rece
se-așează ușor pe hârtia curată,
scrise îngrijit, dar rămâne pătată...

Mi-e greu fără tine, ființă ce trece
ce pe pământul mâlos nu poate a merge.
Rămâne zburând pe un nor pierdut
al cerului rece al timpului trecut.

Iluzii

Sunt așezată din nou în negură
cu inima rece, abia bătând,
cu pământul ud înghețându-mi ființa...
Sunt din nou într-un loc necunoscut
departe de iubirea caldă, cunoscută
pe un tărâm periculos, niciunde...

Necunoscut...totuși ceva știu..

Ceva s-a schimbat și la lună
mă arde lumina liniștii ei,
poate așa mă pedepsește
că nu am avut grijă de tine,
că ai plecat atât de repede,
nimeni nu-mi poate explica...

Liniște...totuși ceva mă surzește..

Vântul parcă mă ceartă și el,
urlă la mine, îmi sfâșie pielea
cu vijeliile lui înghețate,
mă sfărâmă în mii de bucăți
apoi le împrăștie în lume,
tot pentru ”negrijă” pentru tine.

Alinare...totuși nu ești tu...

Ploaia e singura ce nu mă deranjează,
o simt caldă, ca o mângâiere
peste trupul meu bătut de vânt și lună,
o alinare de la tine, cu drag,
căci tu nu mai ești, pe veci...

Ascuns....totuși am nevoie...

Aș vrea să ți se facă milă
să vii, să îmi cuprinzi tristețea
să-mi faci inima din nou izvor viu,
să aperi tot, și trup și suflet
adevărul să fie mereu dulce,
nu doar o iluzie ce repede fuge.

Depărtare

Depărtarea asta îmi macină sufletul, tu știi?
mă gândesc la noi, eu aici, tu acolo
tot mai departe cu trupul, cu suflul
dar aproape cu inima, lângă a mea, aici...

Mi-aș dori să pot rupe bucată cu bucată,
ca pe o foaie de hârtie, drumul
și să îl fac mai scurt, mai ușor...

Ai fi aici oare? Ai ajunge?

Mi-aș face aripi din frunze și a-și veni la tine
în zbor, cu gânduri bune, curate
ți-aș cuprinde inima cu a mea, toată
și dorul l-aș alunga din ființele noastre uitate.

Aș putea să îți cuprins iubirea toată?

Te-aș transforma într-un parfum, știi?
să te port mereu cu mine, să alini dorul
prezența aromei tale să mă liniștească,
să-mi fie aer mai dulce, rău mai mare...

Aș fi mai fericită așa?

Ți-aș mângâia sufletul, m-aș cuibări în el
ca să rămân aproape de tine,
să uit de depărtarea dintre noi, dintre iubiri
să-mi fii acoperământ pentru suflet,
Veșnic.