Și parcă...

Colind cărarea obosită
Și vântul mă adie-n ceafă..
Iar e decembrie și parcă
prin astfel de meleag
n-am mai fost vreodată..

Privesc câmpia liniștită
Și calmul mă-nfioară toată..
Iar e pustiu pe pajiște și parcă
un astfel de peisaj
tot mă îmbată.

Respir din aerul sălbatic
și mă feresc ades de țurțuri..
Iar e pustiu pe ulițe și parcă
un vis ferice-mi
umple gândul..

Scurt

Mă întreb ades în surdină,
de câte ori gându-ți mai fuge
la mine..

Mă întreb dacă în amintire
îți mai joacă imagini prăfuite
cu mine..

Pelin

Câțiva stropi de ploaie pe geam,
afară e deja noiembrie,
cu inima cât mai aproape de jar
îmi încălzesc ființa motorie.

Ploi de frunze
și frunze îmbibate de ploi,
nimic viu, nimic verde...

E o ruginire generală,
un noiembrie sângeriu,
în mine e toamnă iar,
în aer e miros de fum.

Îmi amintesc o poveste,
când seara rece se lasă,
o poveste despre noi doi
într-o seară de mai, călduroasă.

Dar acele vremuri s-au dus
noi am rămas reci aici,
sub ploaia amară din apus
când nici inimi nu mai zic nimic.

Nu mai e seara de mai caldă
și nici vântul ce adie lin,
nu mai e iarba de rouă udată
nu mai sunt eu și nici tu,
                              doar pelin.

Mereu fără tine..

Sunt într-o continuă mişcare.
Ţip.
Te strig,
Dar auzul tău s-a învechit,
E îmbibat cu praf.
A trecut prea mult timp.
A trecut prea mult de când ai plecat
De când m-ai lăsat aici
Înger,
Să îndur ce am fără tine.

De ce ai fugit?
De ce nu mi-ai stat aici,
Cu zâmbetul tău calm
Să îmi ştergi lacrima când plâng?

De ce m-ai lăsat să îmi pierd cugetul
Şi să vorbesc cu o umbră?

 
De ce mi-ai lăsat un gol în piept
și o rană în inimă?

Aş vrea să îţi văd chipul,
O, eşti frumos, îngerul meu
Prea frumos pentru acest pământ
O, eşti bun, înger blând,
Prea bun pentru o viaţă aici.

Poate de asta mi-ai plecat,
Poate de asta mi te-au luat,
Pentru bunătate,
Pentru zambete,
Pentru dreptate.

Dar unde e dreptatea mea?
Căci eu sunt tot aici, cu lacrimi reci
Cu lacrimi vechi de douãzeci de ani
Tot fără tine
Mereu fără tine.

Te-am vizitat..

Azi te-am vizitat, bunicul meu,
dar nu erai acasă..
Nu m-așteptai în prag ca altă dat',
cu zâmbetul pe față..

Azi te-am vizitat, bunicule
și te-am găsit departe;
Nu m-ai privit, nu mi-ai zâmbit
nu m-ai cuprins în brațe...

Era o liniște ca de mormânt...
               coroanele țineau de șase..

N-ai vrut să-mi spui niciun cuvânt
tăcerea ta m-apasă..
Te-ai supărat, al meu bunic
și n-ai mai stat cu noi la masă..

Te-am căutat, bunicul meu,
prin curte și grădină;
Găsesc numai prezența ta
în vânt și în lumină.

Eu te-am rugat, bunicule,
să vii din nou acasă,
dar nu ai vrut, nu mi-ai vorbit
și a mea inimă mă lasă..

De ce-ai plecat, bunicul meu
din casa ta cea dragă...
Ai luat cu tine mult regret
și ne-ai lăsat doar groază..

Crăciun

Câțiva fulgi de nea
plutesc prin văzduh
e din nou Crăciun.

Miros de brad
îmbibat cu fum,
e din nou Crăciun.

Clinchet de clopoței
pe ulița tristă,
e din nou Crăciun.

Eu și tu,
și o lumânare aprinsă...

Ratacire

Îmi amăgeşti inima
Cu flori de tei şi cimbru
Şi sufletul tânjeste
Şi-ţi caută privirea.

Am rămas ca sihastră
Tot căutând de tine,
Am rămas ruginită
În inerţia mea continuă.

Tu nu-mi mai ieşi în cale
Cum o făceai cândva
Tu nu-mi mai cânţi în noapte
Cu vocea-ți catifea.

Nu mai aud bătaia
Ce-ţi vuieşte din piept
Căci inima-ţi de piatră
Şi corpul din ciment.

Bătaie ta se pierde
În sunetul pădurii
Şi răsuflarea-ți vie
Dispare în câmpie.

Eu am rămas aicea
Privind spre luna sură
Şi inima-mi sărmana
Tot rătăcită sună.