Îmi vii prea bine

Mi-ai venit peste inimă
asemenea unui antiseptic
peste o rană adâncă.
Mi-ai calmat furtunile
și demonii...
m-ai anesteziat.

Ai apărut din neant,
ca o fantomă vie,
ca un fulg de nea
într-o zi toridă de vară
și mi te-ai lipit de suflet
la fel cum picurii de ploaie
se lipesc de apa limpede
a unui lac cu nuferi.

Și te-ai potrivit
o, tu suflet frumos,
te-ai potrivit prea bine
asemenea unei stele pe cer,
asemenea unui pește în ocean.
Mi te-ai potrivit și în cărți
și în suflet
și în minte...
Îmi vii prea bine!

Nimic...

Mai am în minte un gând nerostit,
o bătaie de inimă ce se-nghite subit,
Mai am doar atât și nimic mai mult:
scoici, apă și un fir de nisip,
o plajă goală și un infinit.

Poetule ce astăzi...

Poetule ce astăzi
privești hârtia vie
nu lăsa pana ta măiastră
să-ți sece de cuvinte.
Tu scrie mai departe,
cum o făceai odată
și nu-ți uita menirea
de suflet rătăcit pe arc și coardă.

Poetule ce astăzi
ești cu privirea tristă
nu-ți lăsa iar cerneala
să se usuce-n sticlă.
Cu măiestrie să pictezi
pe fila cea stingheră
cuvintele ce le culegi
din inima zglobie și stingheră.

Poetule ce astăzi
mă regăsesc în tine,
nu-mi lăsa mintea
să sângereze vie.
Pansează-mi iarăși rana
cu versuri și cu rime,
presoară-mi iar pe vine
poeme și doine culese din vechime.