Subînțeles

Sunt pierdută iar prin amintiri,
departe de sufocantul prezent,
în nostalgicul trecut...
cu gândul la mine și la tine,
la frumusețea și farmecul tău.


Îmi mai auzi tu inima oare?
O mai păstrezi încă în cutia albă
plină cu amintiri pure și pașnice,
tot ascunsă de mine, în trecut?


Îți mai aduci aminte de mine?
de vechea eu îngropată acum
departe, printre anii trecuți...
Eu mi te amintesc mereu,
la fel de veselă, la fel de zglobie,
cu mine mai tânără și tu,
tu mai frumoasă ca niciodată.
Îmi amintesc jocurile și culorile,
îmi amintesc fericirea infinită, liberă,
dar tu, ai uitat deja de ele?


Acum te îndepărtezi tot mai mult,
ești tot mai pierdută de mine, în trecut,
iar eu, strivită de anii ce trec,
mă îndrept spre viitorul imprevizibil.
Să îți aduci aminte de mine,
să nu mă uiți într-o amintire
ascunsă și prăfuită de timp .


Voi fi fără tine mai mereu și tot timpul,
doar eu, cu gândul la tine pentru totdeauna,
rămasă doar cu un album rece
cu imagini neclare, cu subînțeles.

Dor de trecut

Sunt zile-ntregi și ani pustii, sălbatici

în fața vieții noastre chinuite de regrete

și clipe reci, predominate de apatici,

oameni săraci cu inimi pline de secrete.

Așa sunt eu și tu și ei, apatici

plimbați de ani prin viață, cu păcate

cu vise și imagini privite tot nostalgic,

plasate încă-n inimi rămase-ntunecate.

E-un câmp scăldat în umbre destrămate,

știința mea, își pierde conștiința,

acum mai văd doar lacrime uscate

ce îmi pătau cândva în liniște ființa.

Simt cum mă scurg spre alte timpuri

împinsă și grăbită spre acel imens nimic

încerc să-mi amintesc din nou acele ritmuri

să mai trăiesc copilăria doar un pic.

Și iar mi-e dor de clipe ce s-au dus demult

De anii fragezi ce s-au stins sub timp

frumoși și veseli, plini de tumult, nedescris

Ce mâine, astăzi nu pot să îi mai cuprind.