Obscur

Și am încercat să mă smulg din tristețe
și să fug departe de ea și de tine..
am încercat să zâmbesc
dar fiecare zâmbet îmi sfâșia o bucată din inimă
și o arunca departe, să nu mai fie găsită...
mi se transformau mâinile în gheată
iar ochii deveneau pământ negru și ud
și vorba mi-a devenit doar o șoaptă rece,
o șoaptă plină de dor și nebunie...

Și nimeni nu știe ce mă doare,
nimeni nu știe de ce tac și suspin
nu știu de ce vreau să plec departe
și să nu mai fiu nevoită să zâmbesc
unde să nu pot să văd, să mai privesc
ochii tăi negrii, cei mai triști și mai frumoși
și să ascult cuvintele tale ce dor, nespus...

Am încercat să te ascund în amintiri
și să te vâr în colțul cel mai întunecat al minții mele
să te închid după o ușă de piatră
și apoi, fără să-mi pese, să arunc cheia.
Apoi să trăiesc fără tine,
mai bine și mai veselă, fără tine...
să visez din nou, să trăiesc din nou,
doar cu mine,
fără tine,
fără sentimente,
doar eu...mereu.

Confuz

Rece trist se lasă pe umerii mei
și din căldura trupului el rupe fâșii mici și multe,
fâșii roșii pătate de sânge cald...
Cad fulgi de zăpadă, înghețați
și totuși încă nu ninge peste mine.

Este doar în interiorul meu
o ninsoare ce persistă mereu și e rece,
mă seacă de putere și mă îngheață,
îmi îngheață inima și mă amețește.
În inimă îmi ninge și în minte plouă,
plouă cu amintiri, cu cuvinte, cu fețe,
plouă cu durere, fericire și tristețe.

Mi-e rece și mi-e frică de timp...

Mii de glasuri stinse de răceală
mai șoptesc din când în când ceva.
poate încearcă să strige sau doar vorbesc...
Rece a pus stăpânire pe tot,
a pus stăpânire pe suflete și trupuri,
a pus stăpânire pe mine...
Rece trist...

Niciunde

Tristețe netulburată și rece,
flămândă de rău și cu dor brodată,
apare peste tot și totuși niciunde,
este acolo, în tine, în mine, în toți...

Tresare când își amintește de noi
și trece din nou din minte în suflet,
ne chinuie și cu recile-i gheare
ne sfâșie iar fericirea din noi...

Totul devine trist pe lume
și flori și păsări și cântec și culori,
totul e rece și umed, sinistru
fără soare ce s-a ascuns în nori, de noi...



                                       

Rece

                                                   


                                                    Închisă într-o cameră rece

                                             cu o rază de lumină ce cu greu trece

                                          prin fereastra acoperită de un văl ce crește

                                             din sufletul înghețat, ascuns în perete.

                                                  

                                                  Din trup ostenit de inimă rece

                                                un glas răgușit deasupra lui trece

                                               lipsit de putere, cu greu el purcede

                                                prin vălul cel negru, afară și crede

                                           că poate în lume el va reuși a se încrede....

                                                Și strigă din nou prin vălul cel rece,

                                                  cuvinte rele ce cu greu vor trece

                                                 aproape de lume și departe de voi,

                                                              departe de mine,

                                                               departe de noi....

                                                                     

                                                          

Lumină-ntunecată

Mi-ai stins lumina ce-mi încălzea sufletul

și mi-ai întunecat inima și mintea

pentru a-ți fi mai ușor să mă faci pierdută,

să-ți fie ușor să mă ascunzi de restul lumii...

Ai adunat în mine ură și durere,

m-ai făcut să urăsc lumea, să mă urăsc pe mine

să te urăsc pe tine, suflet gol.

M-ai făcut să vreau să mă îndepărtez de tine,

de chipul tău de marmură, de ochii de jar

și de cuvintele tale ca niște cuțite

ce provoacă răni adânci și dureroase 

de fiecare dată când le rostești.

Ai făcut din mine un călător rătăcit

într-o lume necunoscută și uitată de timp,

o lume unde toți trăiește cu tristețe
și respiră durere și melancolie..
ce lume crudă este aceasta?
Fără fericire, fără bunătate, fără bine...

Aroganța și egoismul sălășluisc in ei
sorbind și ultimul crâmpei de bunătate
lăsând în locul ei doar agonie și singurătate.
O lume egoistă și mii de ezitări,
bătrâni, copii cuprinși de ignoranță
tristețe, lașitate...infern...
cuprinși de negre gânduri, necurate
trăiesc acum, ca să nu moară mâine
au ochii reci și inimile negre,chinuite
de propriile lor persoane egoiste.

Tu, durere!

Ți se cutremură trupul ostenit și rece
iar ochii îți sunt vesteji de tristețe,
iar buzele îți sunt aproape topite de dor...
Și oare tu crezi că mie îmi pasă
că îți este greu și încerci din toată ființa ta
să îți fie mai bine, să scapi de toate,
să scapi de greutatea ce te apasă,nemiloasă...
Poate ai vrea să dormi liniștit măcar o noapte,
fără să îți pese de nimic, de nimeni?

Crezi că îmi mai pasă dacă te mai gândești la tot,
ești departe, poate la mii de kilometri depărtare...
Încă te mai strig și totuși nu îmi mai pasă deloc.
Vezi tu, dragul meu drag că totul nu este cum vrei tu?
Lumea se schimbă, oamenii se schimbă
și uită de persoanele ce i-au rănit...
Așa am uitat și eu și așa ar trebui să faci și tu
Of, dragul meu! Așa de greu ți se pare?
Nu vrei să îți fie bine?
Te-aș ajuta, dar nu-mi mai pasă demult
așa cum nu ți-a păsat nici ție când mie mi-a păsat...
E complicat, nu?
Știu, dar așa este viața când nu știi ce faci,
când nu știi să apreciezi ce ai
până în momentul în care îl pierzi pentru totdeauna...

Vezi tu,
acum eu sunt bine și zâmbesc,
iar tu ești trist și regreți,
tu vrei să vii înapoi la mine și la tot,
nu, nu te mai pot lăsa să treci
de zidul pe care l-am zidit special pentru tine...
Este prea târziu deja, dragul meu drag,
este prea târziu....mult prea târziu...