Te astept...

Te asteptam candva in gradina calma,
in miros de crizanteme si frunze de toamna,
te asteptam mereu, pe cand veneai agale,
in mana c-un buchet de vise solitare.

Te astept acum la fereastra cea vie,
in stropi de apa ce curg, in fasie;
te astept in casa incalzita de soare,
cu zapada de-afara cazand peste mare.

Te voi astepta pe drumul cu pietre rubine,
in surdina vantului imbatat de campie;
te voi astepta aici poate inca o viata,
in inima cu dor, in brate cu fada speranta.

Întoarcere

Te-am regăsit în aceleași cuvinte uitate,
așteptând reîntoarcerea mea.

Zâmbeai.
Dar zâmbetul avea iz de dor și durere.

Ai prins mucegai,
în colțuri și pe margini de litere,
iar sunetul scos de ale tale cuvinte
e scârțâit și nearmonios..

Eu te-am uitat printre gânduri
și îmi pare rău..
mi-am găsit o altă iubire trecătoare
și te-am lăsat pe tine, scriere,
să mi te învechești în adâncul minții.
Tu nu m-ai uitat
și iubirea ta pentru mine mai e vie,
în cuvintele destrămate
și în sunetul alarmant,
cu tentă de vioară cu corzi ruginite.

Imn al gândului...

M-am reîntors la tine și m-ai primit,
la fel ca altă dată..
Mi-ai întins brațele și m-ai îmbrățișat,
cu bucuria mult știută.
Mi-ai aprins focul pieptului din nou,
căci timpul îl lăsase fără de combustibil,
fără de căldură și culoare..
Era ger în mine și nu știam,
era iarnă și nu vedeam zăpada,
era furtună și nu auzeam tunetele,
eram fără de cuvintele tale
și fără de condeiul meu drag..

dar totuși eram bine
și-acum mă-ntreb:
Ce-i în neregulă cu mine?

Frunza-antidot

Mi s-a asezat pe suflet o frunza,
in culori de chihlimbar si rosu,
o frunza de artar ce emana caldura,
mai vie, mai pura...
Vantul pare ca a faurit-o pentru mine,
in forma perfecta, neasemuita,
iar soarele a colorat-o cu sange din mine.

Eu am inchis-o in abisul pieptului,
acolo, in trupul insetat de seva
si am imprimat-o pe peretele inimii
sa-mi fie vesnic alaturi
sau poate numai pentr-o clipa...
Iar frunza - dulcea- mi-a inceput a canta
si venele ei ruginite au pus stapanire pe mine,
mi-au incolacit inima si am ras,
caci miscarea ei era dulce si lina
iar atingerea dezmierdare sublima.

Dar curand frunza s-a metamorfozat,
s-a cufundat in venele pline
si-a inceput a-mi calatori prin fire,
prin locurile necunoscute nici de mine...

Am lasat-o sa zburde vie
prin venele si arterele cu seva ei cenusie,
i-am permis sa afle ale mele secrete
si am invitat-o prin amintirile defecte.
Mi-am primit-o si in mintea zurlie,
printre gandurile uscate din substanta censie,
mi-a linistit norii si furtuna mintii
cu antidotul din nervurile intinse.