Poate...

Obosit și-ncercănat
copilul de școală
se plimbă alene
prin frunze de toamnă.

E trist și cu gândul
se duce departe
spre lumea frumoasă
a zisului ”poate”...

Privește copilul la cer
și se roagă
să fie mai bun,
să poată să vadă
lumina măreață
a tristului dor,
să nu mai rămână
un trist călător.

Și galben, bolnav
copilul de școală
mai trece o dată
prin toamnă, năvală,
se plimbă o dată
prin frunze, prin nori
și poate mai speră
la stinsul amor.


14.09.2015