Negru

Știi, azi parcă visele mi se destramă

e trist...

un văl de ceață-mi înconjoară lumea,

și simt cum gura îmi seacă de cuvinte,

deși aș vrea să îți vorbesc...

Să țip nu pot, să merg nu vreau,

să te privesc nu pot...

mi-s ochii goi și-ncețoșați

eu nu te văd, tu nu mai ești, te pierzi.

Alerg în urma ta, vreau să te prind,

dar greu mi-e mersul, inima mai grea

și dorul îmi apasă pe ființă

ca plumbul greu pe un mormânt de piatră.

Mi-e mintea un coșmar de gânduri necurate

și sufletul se chinuie iar să o spele,

să uite tot, să piardă tot, să fie pură, caldă

cum a fost când erai, când eu eram...

Lasă-mă aici, 

singură împotriva timpului,

să cutreier margini de lume uitate,

fără destinație, mereu un străin în trecere

cu inima de dor,

și dorul făcut acoperământ pentru trup.