Fire de mărgăritar

La ceas târziu, în seara liniștită
Răsare dintre nori curata lună,
Iar licărirea ei arată cum ferită,
O tânără copilă zorește o cunună.

I-s mâinile de ceară parfumată
Și ochii un ocean învolburat,
Copil cu chip de înger, diafană
Lucrează la cunună ne-ncetat.

Din când în când ea fața o ridică
Privind în depărtări și peste ape,
La ceru-nalt, la câte-o stea ce pică
La sufletul ce nu îi este aproape.

Din ochii-i de cleștar curg râuri
Și mii de fire fine de mărgăritar,
Brodate tot de tânăr pe brâuri,
Lacrimi calde din sufletul amar.

Și-n seara rece pare că așteaptă

Ca cineva să vină și să-i cânte,
Un tânăr urcă-n liniște o treaptă
Cu fredonări de versuri discrepante.

Obrajii tinerei devin ca trandafirii

Sub sunetul ce se aude-n noapte,
În ochii ei se văd sclipirile iubirii
Dansând ușor în ritm de șoapte.

Dar cântul se oprește și e liniște
Iar tânărul dispare iar în noapte,
În sufletul copilei e neliniște
Căci visul s-a sfârșit iar fără fapte.