Cartea sufletului

Timpul mă găsește tot aici,
în același loc, cu amintiri presărat,
sub același acoperiș al copilăriei pierdute.
Ne găsește pe toți,
pe mine, pe tine, pe noi
la fel de triști și distanți,
la fel de visători și plini de doruri,
departe și totuși atât de aproape...

Mă găsește pe mine în mâini cu aceeași carte,
scriind mereu pe aceleași foi ude,
de lacrimi reci pătate..
Mă găsește scriind iar despre tine,
cu inima și cu sufletul întoarse spre tine,
cu mâinile căutând în neștire pe ale tale,
scriind aceleași cuvinte, la nesfârșit
cu cerneală neagră din condei păcătos,
vărsând gânduri, ca daruri...

Iar din cartea-mi ce o scriu,
rămân vii doar cuvinte, domnitori peste ani,
rămășițe din suflete chinuite,
din oamenii ce au fost, din ceea ce nu mai sunt.
Doar cuvinte pe pagini,
moșteniri pentru alte suflete chinuite,
peste ani lumină...

A noastră poveste va fi veșnică,
pecetluită pe paginile aurii ale cărții ce o scriu,
prin cuvintele nemuritoare, de plumb
Tu nu vei ști de ea poate,
doar eu o voi cunoaște pentru totdeauna,
căci cartea-mi este sufletul,
sufletul gravat în mii de cuvinte...