Obscur

Și am încercat să mă smulg din tristețe
și să fug departe de ea și de tine..
am încercat să zâmbesc
dar fiecare zâmbet îmi sfâșia o bucată din inimă
și o arunca departe, să nu mai fie găsită...
mi se transformau mâinile în gheată
iar ochii deveneau pământ negru și ud
și vorba mi-a devenit doar o șoaptă rece,
o șoaptă plină de dor și nebunie...

Și nimeni nu știe ce mă doare,
nimeni nu știe de ce tac și suspin
nu știu de ce vreau să plec departe
și să nu mai fiu nevoită să zâmbesc
unde să nu pot să văd, să mai privesc
ochii tăi negrii, cei mai triști și mai frumoși
și să ascult cuvintele tale ce dor, nespus...

Am încercat să te ascund în amintiri
și să te vâr în colțul cel mai întunecat al minții mele
să te închid după o ușă de piatră
și apoi, fără să-mi pese, să arunc cheia.
Apoi să trăiesc fără tine,
mai bine și mai veselă, fără tine...
să visez din nou, să trăiesc din nou,
doar cu mine,
fără tine,
fără sentimente,
doar eu...mereu.