Lumină-ntunecată

Mi-ai stins lumina ce-mi încălzea sufletul

și mi-ai întunecat inima și mintea

pentru a-ți fi mai ușor să mă faci pierdută,

să-ți fie ușor să mă ascunzi de restul lumii...

Ai adunat în mine ură și durere,

m-ai făcut să urăsc lumea, să mă urăsc pe mine

să te urăsc pe tine, suflet gol.

M-ai făcut să vreau să mă îndepărtez de tine,

de chipul tău de marmură, de ochii de jar

și de cuvintele tale ca niște cuțite

ce provoacă răni adânci și dureroase 

de fiecare dată când le rostești.

Ai făcut din mine un călător rătăcit

într-o lume necunoscută și uitată de timp,

o lume unde toți trăiește cu tristețe
și respiră durere și melancolie..
ce lume crudă este aceasta?
Fără fericire, fără bunătate, fără bine...

Aroganța și egoismul sălășluisc in ei
sorbind și ultimul crâmpei de bunătate
lăsând în locul ei doar agonie și singurătate.
O lume egoistă și mii de ezitări,
bătrâni, copii cuprinși de ignoranță
tristețe, lașitate...infern...
cuprinși de negre gânduri, necurate
trăiesc acum, ca să nu moară mâine
au ochii reci și inimile negre,chinuite
de propriile lor persoane egoiste.