Septembrie, dor...

Mi-e plină ființa de tine, septembrie
de mirosul tău de struguri și de lemn uscat
iar părul meu se transformă în frunze ruginite
purtate de vântul tău rece și nebun.

Frigul tău se adună în mine, septembrie
îmi îngheață glasul și plămânii mă dor de el
iar mâinile îmi tremură și caută cu disperare
o îmbrățișare caldă, de dor nebună...

Mă arde dorul tău cel rece, septembrie
și îmi umple ființa de tristețe și regret,
mă arde durerea ta ruginită și uscată
durerea ce cade ca bruma peste frunze.

Presată sunt de gândurile tale, septembrie
de amintirile otrăvitoare care se ascund în inimă,
acoperite de lacrimi prăfuite și vechi
aranjate pe neștiință și neliniște apăsătoare.

Mă deprimă a ta schimbare, septembrie
mă face să fiu iar un suflet pustiu,
îmbrăcat în nori negrii de ploaie amară
și împodobit cu frunze roșii, ruginii...
O deprimante septembrie!