Tomnatic

O ploaie infernală îmi cântă în noapte
Stau singură-n casă în miros de mere coapte
Simt aer de Crăciun, durere de schimbare
Mergând spre un sfârșit uitat de alinare.

Tomnatic peisaj cu copaci și bătrâni
Cu suflete seci, cu gânduri în frânturi
Și ploaia ce cade alene pe geamuri
Cu oameni deghizați în feroce balauri.

E-un rece trist tot ce ne-nconjoară,
Mai sfâșie tristețea un sunet de vioară,
Din trupurile gheață ușor se mai revarsă
Izvoarele de dor pe pielea tot mai arsă.