Când soarele apune spre orizonturi calme,
Și nebunatic, luna, se-nalță lin pe cer
Voi contura povestea cu lacrime din palme
A unei nebunatice ființe cu inimă de ger.
Și-n pragul nopții ce cu dureri se-așterne
Vom pribegi prin lume căutând stinghere,
Cuvinte fermecate din calmele materne
Despre un trup nebun ce strigă cu putere.
Se frâng glasuri de ape, de stânci în depărtare
Și cântul valurilor albe mai tremură uitate
Iar eu, pribeag, îmi caut, în casele-acrișoare
Ființe nebunatice din inime cu greu purtate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu