Iluzii

Sunt așezată din nou în negură
cu inima rece, abia bătând,
cu pământul ud înghețându-mi ființa...
Sunt din nou într-un loc necunoscut
departe de iubirea caldă, cunoscută
pe un tărâm periculos, niciunde...

Necunoscut...totuși ceva știu..

Ceva s-a schimbat și la lună
mă arde lumina liniștii ei,
poate așa mă pedepsește
că nu am avut grijă de tine,
că ai plecat atât de repede,
nimeni nu-mi poate explica...

Liniște...totuși ceva mă surzește..

Vântul parcă mă ceartă și el,
urlă la mine, îmi sfâșie pielea
cu vijeliile lui înghețate,
mă sfărâmă în mii de bucăți
apoi le împrăștie în lume,
tot pentru ”negrijă” pentru tine.

Alinare...totuși nu ești tu...

Ploaia e singura ce nu mă deranjează,
o simt caldă, ca o mângâiere
peste trupul meu bătut de vânt și lună,
o alinare de la tine, cu drag,
căci tu nu mai ești, pe veci...

Ascuns....totuși am nevoie...

Aș vrea să ți se facă milă
să vii, să îmi cuprinzi tristețea
să-mi faci inima din nou izvor viu,
să aperi tot, și trup și suflet
adevărul să fie mereu dulce,
nu doar o iluzie ce repede fuge.