Priveam în zare la amintiri pierdute
Mi-aduc aminte de flori ca de gheață
De lucruri ce îmi dau o falsă speranță.
Privesc spre lună, în noaptea cea rece
visând cu dor la un om ce nu trece,
Cu inima pătată de amintirea grea
a chipului sinistru ce a pleca nu vrea.
Un chip brăzdat de ani, de păcate
Îmi cutreieră singur prin amintiri uitate
Îi simt dorul ieșind din inima uscată
Se revarsă peste a mea, rămâne pătată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu