Cânt lumii

Ai uitat de inima mea, iubire?
ți-ai schimbat chipul, te-ai transformat
într-un miraj de mult dispărut
și ai lăsat-o să viseze spre tine...

Pe mine m-ai lăsat aici,
pe pământul rece al iubirii trecute,
în locuri păgâne, păcătoase,
doar cu dorul și o filă de carte.

Ți-ai întins aripile negre peste lume,
ai întunecat cerul, ai furat soarele,
ai lăsat stelele, mai palide și luna,
o, luna, săraca, să-mi plângă dorul.

Ce ți-a făcut lumea, iubire?
de o urăști atât de tare...
Te-a iubit, tu ai iubit-o, dar acum
o distrugi la fiecare suflu al tău.

Te-au trădat mii de inimi, trupuri,
dar reînvii mai frumoasă, mereu
cu dorințe mai arzătoare, mai vii
mereu dornică de necunoscut.

Mai revii din când în când la mine
și îmi lași întipărită pe foaia rece,
cuvinte poleite cu dor, culese din lume,
povești uitate de mulți, știute de tine.

Vezi și simți multe, iubire
ești pierdută într-o lume străină,
fără fericire, fără dreptate, fără adevăr
mereu singură în noaptea rece...