Semănător de cuvinte

Mi s-a transformat trupul într-o adevărată urgie,
iar în centrul ei se află a mea inimă chinuită
de toate păcatele mele, de dorurile mele,
de timpul hain ce curge mai repede decât un râu.

Am încercat să îmi culeg cuvintele din timp
și să le țes, să le împletesc în frumoase rânduri,
apoi să încerc a le picta alene pe foi de stejar,
să fie și ele veșnice, ca orele din care le-am cules.

Mi-am tatuat pe piele versurile ce le scriu,
stângace stele desenate în galben-palid, cu tentă gri,
să-mi fie mereu cu mine, să rămână mărturie a ce am fost
și a ceea ce poate voi mai fi, un semănător de cuvinte.

Al meu trup este de fapt o carte a sufletului cald,
file albe legate între ele cu fire moi de aur.
Condeiul mi-e gândul controlat de soarele meu -
inima-mi pârjolită de toate câte-mi cunoaște mintea.

Cartea cu file nescrise mi-e ogorul cel sfânt
în care semăn gândurile ce le nutresc cu inima,
mereu altele, mereu mai chinuite și stângace
asemenea unui copil ce învață a scrie prima dată.

Semințele ce le semăn sunt bucăți din inima-mi ruptă,
de prea multe ori cusută, până nu am mai avut ce cârpi,
Picurii ploii ce cad din cer sunt ale mele lacrimi pierdute,
din dor create, ajutor pentru roadele ce urmează a crește.

Ale mele versuri - semințele create din inimă - fragile,
vor crește asemenea ierbii în verile caniculare
și vor rămâne neschimbate de timpul grăbit și neiertător,
Umbră pentru sufletele urmașilor mei și a urmașilor lor.