...umbră...

Glas rece și străin, departe
strigă...
mă cheamă cu durere spre o lume nouă,
departe de lumea ce nu mă vrea
departe de durerea ce mă arde
și îmi sfășie cu putere tot ce a mai rămas viu în mine.

Sunt singur din nou, fără nimic
nu vreau să stau aici, în întunericul acesta mut
să fug?
să strig?
nu știu... aș putea ajunge altundeva?
dar dacă plec, îmi vor lipsi multe,
îmi vor lipsi soarele și stelele,
îmi va lipsi aerul vindecător...

Înăuntrul meu se dă un război,
am devenit un câmp de luptă, rece, însângerat,
fără apărare,
sinistru..
și simt cum toți mă sfâșie cu armele,
cum se scurge sângele cald...

Sunt doar o umbră rece
ce hoinărește printre oamenii triști,
fără o lumea a mea,
doar eu, o umbră purtată de vânt
peste tot,
dar totuși nicăieri concret...
o umbră de mult uitată de vreme, de toți...
m-am uitat chair și eu, undeva departe
într-o lume ce era cândva a mea.