Sentimente paralele

Din trup flămând vegheat de stele
voi șterge visele secate de culoare,
voi face inima, izvorul necuprins de viață
să mai trăiască înc-o veșnicie nepătată.

Cuvintele nu-și mai găsesc pereche...

Curând, adâncul sufletului negru
se frânge liniștit în întunericul mortal,
bucățile se varsă in abisul rece
și se lipesc de alte suflete pereche.

Se rupe inima pătată de regrete...

Din cumulul de sentimente paralele
culeg cu greu urmele de durere
și le așez cu greu în poze, pe perete
să fie luminate, de speranțele concrete.

Se rup și stele de cerul rece...

Din ochii negrii obsedați de stele
mai curg și astăzi, repezi, cu durere
tot lacrimi rele, obsedate de putere
create veșnic de imagini multe și obscene.

Din suflet un tunet se revarsă...

Acum, cu trupul ostenit, fără putere
m-apropii de o dulce adiere rece
cu pași grăbiți mă-ngân cu vânturile rele
spre tine, spre inima ce bate cu durere.

Cu suflet gol pășesc spre întuneric...

Mă-nclin ușor cu vântul în surdină,
cu cântece ușoare ce-mi alină
tritețea necuprinsă din adâncul rece
al sufletului cald, fără pereche.