Drag străin

Întuneric nepătruns mă înconjoară,

Îmi cuprinde fiecare celulă din corp

Și mă strânge tare, fără să îmi dea drumul...

Mă încălzește și mă înspăimântă.

E rece, dar totuși pot să-i simt căldura

Ca o îmbrățișare ce îmi cuprinde toată ființa...

Seamănă cu îmbrățișarea ta, dragul meu străin

Cu brațele tale ce îmi strângeau trupul ruginit.

Visez...să fii tu oare întunericul meu?

Mă îngrozesc li trupul se cutremura de dor.

Ești atât de aproape și totuși,

depărtarea ta mă chinuie nespus.

O, tu, cavaler alb al întunericului 

Pleci departe li ființa mea îngheață

fără căldura ochilor tăi, acele diamante șlefuite

Ochii tai în care încape tot cuprinsul oceanelor,
în care păstrezi atât mister și emoții..

Mă transform în întuneric, drag străin

Pentru ca tu îmi aduceai lumina în inima..

Acum a început să ningă rece și melancolic

Ninge liniștit peste mine, cu fulgi grei, opaci...

Te-aș ruga ceva, sinistre străine

să-mi încălzești o ultima dată inima,

Să o așezi lângă a ta, acolo în abisul pieptului,

să o ferești de această ninsoare tristă,

și de această lume, de tot și de toate...

Apoi să pleci cu tot cu ea, să nu o lași în urma,

în ninsoare și ger, în tristețe...

Întunericul mă domină,
îmi domină sufletul, mintea, ochii.

Tu te îndepărtezi din ce în ce mai mult
și panica iar mă cuprinde,
Sunt din nou singură, fără tine, dragul meu străin...