Iarna amintirilor

Zăpada cade lin
Și nu se mai oprește,
Fulgi albi plutesc în aeru-nghețat,
Copaci se rup sub a zăpezii greutate,
Iar tot pământul este alb și înghețat.

Pe ici, pe colo zboară câte-o pasăre-nghțată
Și se așează pe zăpada albă
Și ce n-ar da să fie iarăși vară
Să cânte și să zboare liber în văzduh.

Răsună satul de urlete de câine,
De strigăte de băieței și de fetițe,
Se joacă veseli în zăpada rece
Și nu le pasă de nimic, chiar de nimic
Alunecă ușor cu săniile
Pe gheața de pe drumul lor,
Pe alba nea ce este așezată-acum pe dealuri.

Obrajii lor sunt roșii și-nghețați,
Dar nu vor să se-oprească din jucat
Și așa cum sunt ei, uzi și-nfrigurați
Tot se mai dau pe derdeluș.

Bătrânii trec și îi privesc îngândurați
Ce n-ar da ei să mai fie copii
să poată iar să urce sus pe dealuri,
Să poată iar să se mai joace,
Dar timpul e nedrept și scurt
Și le-a luat copilăria prea devreme,
Le-a dat în schimb singurătate și regrete.
Acum ei știu că vremea le-a trecut
Privesc tăcuți și-ngândurați la ce au fost odată
La copilașii dulci ce se jucau demult, cândva,
Cu săniile vechi pe pante.