Mi s-a asezat pe suflet o frunza,
in culori de chihlimbar si rosu,
o frunza de artar ce emana caldura,
mai vie, mai pura...
Vantul pare ca a faurit-o pentru mine,
in forma perfecta, neasemuita,
iar soarele a colorat-o cu sange din mine.
Eu am inchis-o in abisul pieptului,
acolo, in trupul insetat de seva
si am imprimat-o pe peretele inimii
sa-mi fie vesnic alaturi
sau poate numai pentr-o clipa...
Iar frunza - dulcea- mi-a inceput a canta
si venele ei ruginite au pus stapanire pe mine,
mi-au incolacit inima si am ras,
caci miscarea ei era dulce si lina
iar atingerea dezmierdare sublima.
Dar curand frunza s-a metamorfozat,
s-a cufundat in venele pline
si-a inceput a-mi calatori prin fire,
prin locurile necunoscute nici de mine...
Am lasat-o sa zburde vie
prin venele si arterele cu seva ei cenusie,
i-am permis sa afle ale mele secrete
si am invitat-o prin amintirile defecte.
Mi-am primit-o si in mintea zurlie,
printre gandurile uscate din substanta censie,
mi-a linistit norii si furtuna mintii
cu antidotul din nervurile intinse.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu