Dragă eu...

Dragă eu,
Am impresia că te pierzi prin timp,
agățată de amintiri și oamenii străvezii,
Am impresia că ți-e dor de mare,
dar inima-ți tânjește spre locuri solitare.
Încă îți place să mai alergi pe câmpii,
cu flori și spice lovindu-se de brâu,
iarba să-ți treacă printre degetele obosite,
să faci coronițe din grâu și romanițe
să o porți pe cap ca o coroană de vară,
să emane parfum în calme de seară.

Dragă eu,
în inima ta încă a rămas vie
imaginea mea din copilărie,
încă e vie imaginea unei copile fericite,
ascunsă între bucle sau brunete codițe.
Sunt vii zâmbetele din serile de vară
când mă jucam veselă cu părinții p-afară,
poveștile bunicilor încă rămân pecete
a copilăriei - lume plină de secrete.

Dragă eu,
parcă te simt tristă și îngândurată,
îți duci lupta cu timpul, să nu rămâi uitată
Eu nu mai sunt tu, pentru că tu nu ești eu,
dar am rămas totuși blocate sub același cer.
Ne-a rămas să împărțim însă același trup,
aceiași inimă și nimic mai mult.
Inima am rupt-o în bucăți egale
Și le-am ascuns în cutii frumos pictate,
cutiile le-am pus în trunchiuri de copac,
iar peste ele cuvinte de plumb am presărat.