Eden

Încerc să-mi scot din minte chipul tău,

mi-e greu și știu
că ce se-întâmplă nu e bine,

îmi ești prea drag, nu știu de ce, 

Ce mi-ai făcut? Ce e cu mine?

Visez? Nu. Ești lângă mine?

Sunt derutată și nu știu ce fac,

mă comport ciudat
și totul ți se datorează ție.

Îmi ești aproape,
dar totuși prea departe.

Nu pot scăpa
de ochii tăi, de chipul tău, de tine,

ești umbra ce mă urmărește
pretutindeni,

ești demonul ce nu mă lasă să adorm.

Vreau să te strâng în brațe,

să nu te mai las să pleci niciodată,

să fii mereu lângă mine
și să ai grijă de mine, de inima mea,

ți-o dau ție, ia-o pe toată,
dar ai grijă să nu o zdrobești

e fragilă, la fel ca o floare,
un mac însângerat și dulce.

Nu vreau nimic mai mult, te vreau pe tine,

îmi vreau din nou fericire pierdută.

Nu mă pot opri din tremurat,
mi-e frig, te vreau lângă mine,

îți vreau brațele în jurul meu
pentru a mă încălzi,

vreau să-mi așez capul pe pieptul tău,

să îți ascult bătăile inimii,
să fie cântecul care mă adoarme.

Mă atrage totul la tine
și cred că îmi pierd mințile.
Zâmbetul tău, părul tău,
mirosul tău, mâinile tale, totul,

iar când îți privesc ochii tăi cei frumoși
de care m-am îndrăgostit,

e ca și cum privesc cerul înstelat
sau un răsărit pe mare.

Vreau să mă ții de mână mereu,

să alergăm împreună prin ploaie și prin vânt,

să mă strângi în brațe până rămân fără aer,

dar să știu că ești lângă mine.

Să fim unul lângă altul tot timpul,

să privim mereu înainte,
fără să întoarcem capul spre trecut,

să fim doar noi doi, tu și eu,
să nu ne pese de nimeni și nimic,

fiindcă viața este scurtă
și trebuie să ne bucurăm de ea.

Să trecem împreună peste bune și rele,
să ne susținem și să fim alături unul altuia,
să fim aici, prieteni, frați și rude,
căci viața nu e-n infinit.