Înger îndurerat

Chip de înger sculptat din durere
părul i se revărsa pe umeri
ca o mare de tristețe,
buzele îi erau roșii,
pătate de sânge și de lacrimile grele.

Zboară ușor cu aripi rănite
veșmintele-i albe-s pătate de vise,
ca sânge ce curge din firave mâini,
sânge ce frânge mii de minuni.
Răsare ușor din norii cenușii
plutește prin aer ca o frunză de nuc
coboară ușor și vine pe pământul rece
pășește cu reținere pe țărâna umedă și neagră
și privește ci regret la tot ce o-nconjoară.

Mii de oameni, mii de lucruri,
mii de amintiri și mii de fapte.

Durere. Regret. Tristețe. Melancolie.

Îngerul merge fără oprire și lovește
oameni nebuni într-o lume nebună,
rănile i se adâncesc cu fiecare atingere,
sângele din vene i se scurge mai tare pe brate,
chipul i se mutilează de durere,
continuă să meargă și nu se oprește.

Este zdrobită, abia se mai mișcă,
este zdrobită de oameni, de viața dură,
de iubire și de ură, de fericire și tristețe,
de priviri, de atingeri, de sentimente,
de tot ce o înconjoară,
se stinge sub miile de priviri ce nu o ajută,
sub miile de tălpi ce o calcă fără să o observe,
distrusă de ceea ce iubea odată atât de mult,
distrusă de viață.