Mi-am înecat disperarea versurilor strunite
în agonice mări și oceane umbrite,
umbrite de doruri apuse, de suflete stinse,
umbrite de copaci triști cu crengi adormite,
de lacrimile ce curg pe malurile grele, obosite.
Mi-am ascuns condeiul într-un sicriu gri,
cu capac ferecat de cârlige cu spini,
ferecate cu cleme de plumb argintiu,
ferecate cu sânge din trupul cenușiu,
de vene calde ce freamătă în ființele vii.
Mi-am ascuns cerneala în freamătul norilor,
în tumultul furtunilor ce alungă zgomotul,
alungă gândurile de ceară ruginită,
alungă inima de presiune zdrobită,
de glasurile vechi ce cu agonie strigă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu