De pământ mi-e zdrobită ființa,
iar vântul rece mă acoperă
și aduce cu el nisip...
E nisip fugar al mării triste,
el știe multe, simte multe,
sunt ca el și el e ca mine,
diferiți prin materie, asemenea prin simțiri...
e ca mine, e rece, e cald, e singur
cunoscut de mulți, cunoaște mulți,
dar tot necunoscut și rece..
Marea e mângâierea lui și a mea,
e sora lui, iubita, totul
ce ce îi destăinuie secretele lumii,
frumusețea locurilor, dorul oamenilor
și e fericit....
Doar vântul îi întristează,
îl aduce la mine
presărându-l pe întreaga ființă,
așa, rece și ud,
îmbibat cu dorul oamenilor,
cu iubirea mării,
mereu singuratic ca pasărea cerului,
uitat pe o plajă goală...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu