Sunt zile-ntregi și ani pustii, sălbatici
în fața vieții noastre chinuite de regrete
și clipe reci, predominate de apatici,
oameni săraci cu inimi pline de secrete.
Așa sunt eu și tu și ei, apatici
plimbați de ani prin viață, cu păcate
cu vise și imagini privite tot nostalgic,
plasate încă-n inimi rămase-ntunecate.
E-un câmp scăldat în umbre destrămate,
știința mea, își pierde conștiința,
acum mai văd doar lacrime uscate
ce îmi pătau cândva în liniște ființa.
Simt cum mă scurg spre alte timpuri
împinsă și grăbită spre acel imens nimic
încerc să-mi amintesc din nou acele ritmuri
să mai trăiesc copilăria doar un pic.
Și iar mi-e dor de clipe ce s-au dus demult
De anii fragezi ce s-au stins sub timp
frumoși și veseli, plini de tumult, nedescris
Ce mâine, astăzi nu pot să îi mai cuprind.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu