Vânt rece îmi inundă fața
și din umbra inimii de gheață,
nu mai răsare nimic..
Mi-e firg și zăpada tot cade,
cade peste ființele de gheață, ude
și le încetinește mersul deja greu..
Respir aer tot mai tare,
mă arde rău, îmi arde totul..
îmi apari în minte iar, rece
și mă urmărești cu priviri de gheață..
sunt reci ca tine, dulce chin.
Zâmbești, dar bucuria ta e ciudată
și ești fericit acolo, departe,
fericirea ta mă omoară, știi...
mi-ai intrat adânc în ființă
și îmi curgi prin vene, peste tot
mă arde apropierea ta spre depărtare
și mă privești de acolo, rece și străin..
Sunt pierdută într-o lume deja pierdută,
sunt pierdută în lumea ta stranie,
într-o lume ce mă fărâmițează, mă rupe
bucată cu bucată, cuvânt cu cuvânt,
la fiecare pas și respirație, mereu,
în lumea ta în care totdeauna ninge,
pierdută în nimicul rece, pustiu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu