Foisor

Printre fulgii puri ce curg din ceruri
noi am presarat pasi pe alee,
am perturbat stratul subtire de pene,
- imaculat covor cu sclipiri divine -
in drumul nostru agale
spre foisorul din gradina.

Nu mai era nimic, nici om si nici caine,
doar noi, sub cerul ce s-a apucat de cernut,
doar noi si neaua vie...

Mainile ne erau impreunate cu caldura
- o impletitura de carne frageda-
iar noi parca dansam pe aleea alba,
cu zapada scartaind sub talpa.

Eram doar noi si foisorul linistit,
o banca si un cadru de lemn ruginit...

Eram doar noi si inimile noastre in pricina,
calde rasuflari peste buze, in surdina...

Si parca o secunda dura un veac,
noi imbratisati in lnistea noptii,
cu frigul si zapada imprieteniti,
cu inimile in piept arzand..

Si parca nu mai voiam a pleca,
nu mai voiam a te indeparta,
nu mai voiam a te lasa..

Parca voiam sa impietrim in acel moment,
cu fulgii ce ne mangaiau crestetul,
cu cerul negru de veghe peste noi,
doar noi si un foisor cu cadru ruginit...