Mi-e trupul prea obosit pentru a merge,
Mi-e mintea prea-nghețată
pentru a mă mai gândi la tine,
Pieptul mă doare pentru că inima plânge,
suspină, se zbate și luptă...îi este greu..
Mi-a dispărut lumina din ochi,
mi s-a scurs culoarea din ei și acum sunt goi...
Mai curge o lacrimă sau poate două
pe față uscată de dor, de tristețe, de timp...
Mi-e corpul rece ca un mormânt gol,
sunt ca trupul mortului ce a plecat din el,
ca o fantomă ce încă hoinărește pe pământ,
un suflet fără liniște, fără curaj,
un trup ruginit cu ochi de sticlă,
cu chip palid plin de lacrimi ce tot curg...
Este o lume nebună ce mă face să țip,
sunt blocată în ea și nu pot să respir,
vreau să evadez, dar nu pot să renunț
la tot ce e în ea..la tot...și la nimic..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu